Acesta este un text pe care l-am scris în urmă cu ceva timp pentru o publicație și reprezintă o parte din sufletul meu. Îl las aici ca mărturie a ceea ce am fost și sunt.
Sunt femeie. Și pentru că sunt femeie, sunt amică, prietenă, iubită, amantă, soție și mamă. Uneori toate deodată, alteori pe rând sau doar câte o bucățică.
Deși am trecut de unele etape, tinerețea mea încărcată cu durere și extaz rămâne o parte din mine. Și nu este frumoasă sau urâtă, deosebită sau de neamintit; ea este și atât.
Și am facut multe greșeli. Unele mi-au adus o fericire imensă, altele m-au facut să îmi doresc să schimb unele lucruri pe viitor.
Pe la 20 și puțin de ani eram încă o adolescentă întârziată. Aveam o relație deschisă, mai mult un on and off, în care fiecare agream că mai putem fi și cu altcineva. El era un tip interesant și bun în pat, dar cam atât. Știam că mai are o relație deschisă cu o tipă care era îndrăgostită de el, dar nu îmi păsa. Iar el mă iubea pe mine. Nici de asta nu îmi păsa.
Apoi, pe nepusă masă, l-am întâlnit pe EL. Era acel el de care știi că o să te îndrăgostești iremediabil de la primul zâmbet, că este ceea ce îți dorești fără măcar ca el să te fi privit, de parcă îl știi din altă viață și știi că sufletul tău comunică profund și intens cu el fără a rosti nici un cuvânt. Am știut asta din primul moment, inima îmi vorbea atât de limpede că nu aveam nici un dubiu.
Doar că el avea un mic defect: era însurat și avea un copil. Mi-am înghițit extazul, dar mi-a rămas un nod tare în gât. Voiam un wiskey mare să ajut nodul să mi se ducă și odată cu el, toată îndrăgosteala de moment.
Nu s-a dus nodul nici măcar după câteva luni când el a început să mă sune regulat, cu diferite scuze de natură profesională și rămâneam cu orele în telefon dezbătând idei de lume și viață.
Am fost cuminte și m-am abținut de la orice flirt până în momentul în care mi-a spus că el crede că monogamia este o convenție socială și că soția sa era de acord.
Eu nu eram de acord cu ideile lor, dar nici nu îmi dădeam seama dacă este un mincinos profesionist. Toată ființa mea își dorea să îl creadă, așa că l-am lăsat să mă sărute. Tot focul din mine s-a aprins și ardea în discuții interminabile între două partide de amor asezonate cu multe țigări savurate încet.
Era atât de sexi cu trabucul în mână în timp ce îmi povestea despre cum vede sistemul social ca o matrice din care ne chinuim sa evadăm… Eram profund îndrăgostită de el și odată cu dragostea pentru el eram îndrăgostită nebunește de destinul care îl adusese în lumea mea.
Dar viața este picantă în toate unghiurile ei. Întâmplarea face ca soția lui și iubita prietenului meu de ocazie să se știe și amândouă erau disperate să mă cunoască. Am ieșit cu fiecare dintre ele la cafea, cu diferite ocazii. Am văzut aceeași privire în ochii lor: cine naiba era acea individă care le lua bărbații?
M-a amuzat, dar m-a și cutremurat. M-am uitat la mine in oglindă. Eram un mix de fată și femeie, căreia libertatea și independența spiritului i se citeau în ochii scânteietori, dar de altfel eram o tipă extraordinar de comună. Nu întorceam priviri pe stradă, nu mă remarcam într-un grup de fete, nu eram frumoasă în nici un fel. Aș putea spune că eram destul de ușor de trecut cu vederea și nu făceam în nici un fel eforturi să schimb asta.
Atunci am înțeles că sunt oameni care rezonează prin tot ceea ce sunt ei, prin tot bagajul pe care l-au acumulat în viața asta și în viețile anterioare dacă ele există. Sunt oameni care pur și simplu au nevoie unii de alții la un moment dat, pentru că evoluția lor duce către un drum comun. Și atât.
Oricât de mult ar fi vrut femeile alea să descopere ingredientul minune în mine, nu aveau ce să vadă. Nici ele nu știau ce caută, și, în mod sigur, tot ceea ce ele reprezentau era mult mai valoros decât orice ar fi putut căuta sau găsi în mine.
Și îmi părea rău de tristeței pe care o citeam în ochii lor în timp ce mă priveau. Știam că nu sunt eu cauza, ci ele însele, dar nu îmi puteam reprima un sentiment de vinovăție.
Relația mea cu acel el s-a terminat în cel mai natural mod, fără întrebări, fără lacrimi, fără discuții, fără un cuvânt de rămas bun. La fel cum am știut cine este când l-am întâlnit, la fel am știut care sărut avea să fie ultimul.
L-am iubit încă mult timp după aceea, dar nu am avut impulsul de a-l căuta. Aș fi forțat naturalul. Nu regret nimic, am facut totul din suflet și am trăit cu o intensitate de care uneori îmi este dor. Nu am căutat să retrăiesc acea experiență, și nu pentru că aș crede că astfel de lucruri se întâmplă doar o dată în viață, ci pentru că am simțit că nu vreau să rămân într-un loc, căutând continuu un drog pe care aveam sau nu să îl mai găsesc.
Îmi doream să merg mai departe, să descopăr ce alte experiențe are viața de oferit, chiar dacă cea pe care tocmai o încheiasem fusese în toate sensurile ei extraordinară.
Acum am descoperit că sunt în căutare de altceva, de aceea cred că fiecare moment își are timpul său, fiecare emoție are vârsta ei, fără să țină neaparat cont de numărul care îți indică anii. Imi rămân amintirile cu parfum de tutun și lecțiile învățate, îmi rămân eu însămi cu tot ceea ce sunt și îmi doresc să devin, îmi rămân dragotea și lumea.
Și știu că dacă mă iubesc pe mine, atunci pot îmbrățișa cu sinceritate existența.
Cu drag,
Emma