Toate emoțiile sunt frumoase

Tu știi cât spațiu ocupă corpul tău?

Posted by on Apr 13, 2015 in Ne jucăm, Ne minunăm, Proiecte, Trăim | 2 comments

Merg de ceva vreme la un atelier de teatru și improvizație. Oameni frumoși, nu glumă. Ei se exprimă mai mult, eu mai puțin. Ei râd mai cu poftă, eu mai zâmbesc. Mi-e teribil de bine în atelierul ăsta. Că pot fi cum vreau eu, nu alta. Nici măcar cum vreau eu. Pot fi oricum. Și nu sunt multe locurile astea, nu sunt mulți oamenii ăștia unde poți fi, dragă Emma, chiar ORICUM. A se citi nici ție nu îți pasă cum. Ce iese, iese.

Merg de ceva vreme la un atelier de teatru și improvizație. Învăț unele, mă dezvăț de altele. Zilele astea am învățat despre prezența corporală. Am învățat cum că, corpul meu, Emma, nici să vrea, nu poate ignora un alt corp care încearcă să comunice cu mine. Suntem construiți în modul ăsta fascinant în care simțim privirile ațintite asupra noastră chiar și atunci când nu sunt în raza noastră vizuală. Am învățat că e fascinant să iei de mână un străin și să simți sângele pulsând prin palma lui. Am început să cred în energie, atunci, acolo. Simțind palma caldă a unui străin în palma mea, pulsând plină de viață. Pentru prima dată, nu m-a interesat să ridic privirea, să asociez palma cu o culoare a părului, cu un fel de a zâmbi, cu forma oaselor faciale ale unui OM. Pentru prima dată m-a interesat doar palma aia plină de viață, plină de poveste ea în sine, cu venele ei, cu căldura care nu te poți decât întreba de unde vine, cum poate un corp uman să emane atât de multă căldură.

Merg de ceva vreme la un atelier de teatru și improvizație. Și devin din ce în ce mai conștientă de spațiul pe care îl ocupă corpul meu, de undele pe care le transmite vocea mea. Și mă uit cu minune la mâini, la picioare, la sunetele celor din jur, la respirația mea, la puterea i-i-i-i-i-imensă-ă-ă-ă-ă-ă-ă pe care o are o simplă întoarcere a capului atunci când prin a face asta întâlnește un alt cap.

Create. Act. Enjoy. Așa se numește organizația oamenilor frumoși de care tot vorbesc aici.
Sunt clujeni și sunt conștienți de corpurile lor, de vocile lor și de cele ale celor din jur.
Și să fim serioși. Câte corpuri avem la urma urmei, în viața asta mică și drăguță a noastră?

DUNAS-o-creaţie-flamenco-dans-contemporan-pe-scena-Operei-Naţionale-Bucureşti-la-Întâlnirile-JTI

2 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Lulu

    Cred că sunt puține momentele în care rămân fără cuvinte sau hărtie de scris. Notez că după ce am citit…mi-am scos lacrimile de la adăpost și le-am dat voie să zburde pe tastatură și pe birou.

    tăcere tăcere tăcere

    • Dragă Emma

      Pfui… Lulu, recunosc că îmi e greu să mi te imaginez înlăcrimată. Tu cu energia ta debordantă..
      Nu mă știu eu exprima la fel de bine când sunt acolo, precum aici, dar îmi sunteți mult mult mult mult mult dragi 🙂 …

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *