Taxi?

Mă urc în spate într-o maşină albastră, staţionată în mijlocul unui lung şir de taxiuri. Vorbind la telefon în acelaşi timp, bolborosesc rapid adresa la care vreau să ajung. Ba chiar, în virtutea eficienţei, menţionez şi traseul pe care îl prefer.

O faţă uimită se întoarce zâmbind la mine, de pe scaunul şoferului. Îngăduitor, aşteaptă să-mi spun toate cuvintele. Eu termin, zâmbesc politicos înapoi şi apoi îmi continui povestea la telefon, întorcându-mi faţa spre geam, complet absorbită de conversaţie şi total indiferentă la ce se întâmpla în maşină.

Maşina a pornit.
Pe la jumătatea drumului închid telefonul şi încep să observ lipsa aparatului de plată. Sau a oricăror imagini specifice bordului unui taxi.

Nu mi-era clar încă dacă e cazul să-mi fie jenă sau teamă. Lămurirea a venit rapid, odată cu vocea glumeaţă a celui din faţă:
“Va trebui totuşi să-mi explici de aici pe unde o luăm”.

Am pufnit în râs amândoi.
Am ajuns cu bine la destinaţie.
Iar eu încă stau şi mă minunez.
Ce mai contează ce făcea omul ăsta staţionat acolo? Ce mai contează cum de nu era taxi şi totuşi m-a dus exact unde am poftit?

Ce de oameni faini, te miri pe unde, pe străzile Clujului. Trebuie doar să lăsăm un pic telefonul deoparte şi să-i observăm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *