Toate emoțiile sunt frumoase

Tată, mamă, sunt autor!

Posted by on May 18, 2015 in Creștem minuni, Ne jucăm, Ne minunăm, Proiecte | 0 comments

Din tot ce se întâmplă frumos în Cluj, recunosc că mă emoționează cel mai tare acțiunile care implică animale, cărți sau copilași. Puține lucruri îmi par mai nobile decât investiția de calitate în copii. Puțini oameni îmi par mai frumoși decât cei care știu să creeze un cadru extraordinar de dezvoltare pentru copii. Îmi pare că acești oameni au o credință nemăsurată în viitor. Asta pe lângă faptul că este tare, tare greu să vezi cu adevărat potențialul dintr-un copil. Să îl vezi, să îl scoți la suprafață și să îi oferi cadrul necesar de exprimare. Cred că uneori de asta au cea mai mare nevoie copiii. De siguranța și căldura necesară pentru a se exprima. Restul vine de la sine. Ideile și frumosul sunt deja în ei.

Pentru toate cele de mai sus am hotărât să scriu acum despre atelierele “tată, mamă, sunt autor!” Dintre cei doi oameni frumoși care organizează aceste ateliere cunosc doar unul. Pe Camelia Popa. Am văzut-o pe Cami învățând copiii să deseneze. ” Învățând” îmi pare un cuvânt nepotrivit, limitat în această ipostază. Ea face mult mai mult. Camelia învață copiii nu cum să deseneze, cât cum să iubească liniile și frumusețea lor, cum să înțeleagă simplitatea dintr-un desen frumos, cum să se relaxeze creând și să transpună pe hârtie tot ceea ce înregistrează ziua și visează noaptea. Nu am văzut-o vreodată să minimizeze desenul vreunui copil, să îl pună sub semnul îndoielii sau să facă vreun copil, chiar și pentru o secundă, să simtă că nu e îndeajuns de talentat. Orice transpare din interiorul unui copilaș este preluat și construit împreună cu Cami, care vine și adaugă tehnica necesară, ne-știrbind din creativitatea originală a copilului. Eu una asta am văzut. Și am recunoscut repede măreția a ceea ce am văzut, pentru că nu văd atât de des precum mi-aș dori.

O știu pe Camelia, așadar, și nu pot decât să am încredere că prietena și colega ei Anuța Vârsta are un suflet la fel de frumos. Așa se-adună oamenii de genul ăsta. Mă bucur că de data asta se adună în Cluj și mă bucur că părinții clujeni vor avea șansa să ofere copiilor aceste ateliere și bucuria de a crea ceva semnificativ.

Atelierele sunt organizate în Cluj, în perioada 22 iunie – 3 iulie 2015 și se adresează copiilor între 7 și 15 ani. Fiecare atelier durează o oră și jumătate și se desfășoară cu cel mult zece participanți, un numar ideal pentru a încuraja colaborarea și atenția individuală pe care coordonatoarele o vor acorda fiecarui copil.

Pe durata atelierelor, copilul este încurajat să își exploreze imaginarul, indiferent de formă sa de expresie: desen, text, poezie, rețete de bucătărie, totodată învățând să folosească diferite tehnici de concepere și ilustrare necesare în realizarea unei cărți. Finalul atelierelor va fi marcat de publicarea unei cărți al cărei autor va fi chiar copilul creator:
http://www.enfantauteur.com/romana/#unde

Când o să crești tu măricică, Emma, pot doar să sper să mai organizeze Cami astfel de ateliere.

295ee6cabfdf73836cdf4afd8630fb0f

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *