Toate emoțiile sunt frumoase

Lumea nu începe și nu se termină cu noi

Posted by on Mar 31, 2014 in Film, Ne minunăm, Trăim | 2 comments

Citeam zilele trecute un articol despre ceva mari oameni religioși de prin lumea asta a noastră, care și-au manifestat express dorința ca acest nou film al lui Darren Aronofsky, Noah să eșueze lamentabil în fața publicului datorită unor ”ofense” aduse crezurilor creștine. Sau ceva de genul. Din start îmi pare răutăcios și împotriva oricărui crez creștin să dorești răul cuiva în așa fel. Dar asta este altă poveste. Nu știu despre ce ofense ar fi vorba, nici nu mă interesează prea tare și asta pentru că tocmai ce-am văzut filmul.

Asta pentru că, om al Bisericii sau nu, om al istoriei sau nu, om al ce-ar vrea omul să fie, n-ai cum să nu fi mișcat de măiestria cu care sunt ilustrate bătăliile interne ale OMULUI. N-ai cum să rămâi nemișcat în fața tuturor întrebărilor pe care și le pune personajul principal și pe care fiecare dintre noi și le-a pus măcar o dată-n viață.

Îmi pot imagina de ce s-ar revolta unii. Îmi pot imagina cât de greu pot fi de digerat toate imaginile care înfățișează OMUL în toată răutatea lui, OMUL înfășurat în toate păcatele pe care e în stare să le comită. Regizorul reușește să surprindă memorabil, cutremurător iluzia controlului, iluzia puterii, iluzia supremației asupra tuturor celorlalte ființe vii. Iluzii cu care prea mulți dintre noi încă mai trăim. Înțeleg de ce-ar putea fi supărător.

Dar același film ilustrează impecabil tot ceea ce poate fi bun în noi oamenii. Ilustrează dragostea unul față de altul ca singur motor care a adus lumea încă întreagă până în ziua de azi. Același film amintește usturător de puternic că fiecare ființă vie din jurul nostru e mai inocentă și mai simplă în intenții decât am reușit noi, oamenii, să fim vreodată.

Și da, îmi imaginez că pedalând printre toate aceste scene în care oamenii omorau fără remușcare orice ființă vie întâlnită-n cale, vecinului meu de scaun din cinema nu i-a picat tocmai bine bucata de animal mort pe care o molfăia de zor, mândru c-a reușit să strecoare aripioare de pui de la KFC la film. Dar ăsta ar fi un lucru bun. Să nu-i fi picat tocmai bine. Nu că i-aș dori vreun rău. Dar i-aș dori să fi-nțeles ceva din filmul ăsta.

Filmul ăsta nu e despre respectarea unor pasaje din Biblie. Nu e nici despre fapte istorice verificate sau nu. E despre lucruri mult mai esențiale de-atât. E despre bine și despre rău. E despre alegere. E despre credință. Mai presus de toate e despre singura trăsătură care ne face oameni, în sensul bun al cuvântului. Dragostea.

Toate astea puse în scenă magistral. Port un respect imens acestui regizor și lui Russel Crowe pentru rolul jucat și cred cu tărie că orice ființă umană de pe acest Pământ ar trebui să vadă acest film. Și dacă nu îl înțelege așa cum trebuie, dacă îi caută nod în papură aiurea, tind să cred cu putere că îi pierde, în mod trist, esența. Iar în acest caz ar trebui să îl mai vadă odată. Și încă o dată. Și încă o dată. Până când începe să se uite în jur și să se-ntrebe dacă facem ceea ce trebuie cu tot ceea ce zace în noi. Sau nu?

 

2 Comments

Join the conversation and post a comment.

  1. Cristina

    M-ai facut curioasa de Noah. Iti recomand sa vezi Ana, mon amour. E acum in cinematografe.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *