Toate emoțiile sunt frumoase

Trăim

Bluza în care am dormit

Posted by on Apr 23, 2017 in Gânduri scurte și intense, Ne minunăm, Trăim | 0 comments

Bluza în care am dormit

În dimineaţa asta, dând jos hainele în care am dormit, am înţeles de ce ne ataşăm noi oamenii de unele haine. De ce încep să aibă valoare.

Datorită căldurii.
Bluza în care am dormit a rămas caldă “a mine” o vreme bună după ce am dat-o jos. Simţind-o atât de caldă am rămas şi eu o vreme cu gândul la visele trăite în ea.

De asta ne ataşăm de haine uneori. Pentru că în puţine lucruri te poţi regăsi mai complet decât în propria-ţi căldură transferată în afara ta.

Read More

Femeile și minunile lor

Posted by on Apr 19, 2017 in Gânduri scurte și intense, Trăim, Visăm | 0 comments

Femeile și minunile lor

O carte bună, ciocolată neagră – neagră, lenjerie intimă de calitate, bandă scotch, un parfum bun pe piele și o pereche de pantofi de calitate în picioare.

Altfel spus, cele mai importante lucruri pe care o femeie ar trebui să le aibă cu ea de fiecare dată când părăsește casa.

Read More

Iubirea unei caracatițe

Posted by on Apr 5, 2017 in Iubim, Ne minunăm, Trăim | 0 comments

Iubirea unei caracatițe

Dragă Emma, dacă vreodată te trezeşti iubind tare de tot pe cineva şi nu ştii cum să-i spui asta, spune-i că te face să iubeşti ca o caracatiţă.

3 inimi are caracatiţa, Emma. 3 inimi. Îţi dai seama câtă iubire încape acolo?
8 braţe are caracatiţa. Îţi dai seama câtă îmbrăţişare încape acolo? Câte mângâieri simultane?

Dacă vreodată te trezeşti iubind tare de tot pe cineva şi nu ştii cum să-i spui asta, aminteşte-ţi de caracatiţă.

Read More

Un vin pentru un vis

Posted by on Apr 2, 2017 in Gânduri scurte și intense, Trăim | 0 comments

Un vin pentru un vis

Azi am hotărât să închin un pahar de vin alb, bun bun bun, de casă, pentru toate visurile pe care nu le-am îndeplinit din varii motive, dar care la un moment dat, când se nășteau în mintea mea, mi-au oferit un incredibil, prea-binecunoscut ”sense of possibility”.

Read More

Schimbare de plan

Posted by on Mar 12, 2017 in Carte, Gânduri scurte și intense, Trăim | 0 comments

Schimbare de plan

Nu știu voi, dar mie uneori îmi apar în minte ”gânduri ireversibile”. Adicătelea, un fel de ”point of no return”. Odată ce gândul s-a produs, nu mai scapi de el prin nicio tehnică sau strategie. Tot ce a fost înainte de el e acum definitiv modificat de acest gând căruia eu una îi spun ireversibil.

Ca acum 5 minute, spre exemplu. Aveam un întreg program planificat pentru restul zilei de azi. Lucruri de făcut pe-acasă, taskuri de terminat în proiecte, oameni de văzut prin oraș. În timp ce mușcam banal dintr-un măr, pregătită pentru programul meu de azi, mi-a trecut prin cap din senin că ar trebui să trec pe la librărie în drum spre casă și să cumpăr cele două cărți ale lui Khaled Hosseini pe care încă nu le-am citit. Că prea mi le doresc. Și prea nu mai pot aștepta.

Am încercat să mut gândul pe altă zi. Am încercat să raționalizez decizia. Am încercat de toate. S-a dus naibii tot programul. Azi citesc Hosseini. Și nu-mi pare rău deloc. DELOC.

Read More

Biblioteca vorbește

Posted by on Mar 6, 2017 in Carte, Gânduri scurte și intense, Ne minunăm, Slider, Trăim | 0 comments

Biblioteca vorbește

De câte ori cotrobăi prin bibliotecă după vreo carte îmi amintesc de ce e locul meu preferat din casă. Dincolo de cărți, am avut grijă de mică să ascund printre ele brățări, insigne, magneți, frunze uscate, scrisorele mai mult sau mai puțin rușinoase de amor sau nu, jurnale din copilarie, numere de telefon vechi de care aleg să nu mă depărtez. Tot ce nu-i util dar e al naibii de frumos.

Cred că biblioteca e locul tuturor viselor ce le am adunat vreodată. Eu și nenii și tantiile ce au scris toate cărțile din ea. Un fel de restaurant cu vise.

– Azi ce să fie, doamna?
– Azi am avut o zi grea, nici pișu nu am făcut, dă-mi te rog un paragraf bun și ceva scrisorică mișto de când eram nesăbuit de tinerică.
Mulțumesc.

Read More