Toate emoțiile sunt frumoase

Cărți despre care nu se poate vorbi

Posted by on Aug 4, 2015 in Carte, Iubim, Ne jucăm, Ne minunăm, Trăim, Visăm | 0 comments

Când am ascultat prima dată acordurile de început ale lui Bach în a lui Cello Suite Nr. 1 mi-am spus că am găsit acordurile mele. Pentru că așa ne place nouă, oamenilor, să alocăm un simț al posesiei în tot ceea ce vibrează cu sufletul nostru. Acordurile ”mele”. În traducere liberă: pot exista multe compoziții frumoase în lumea asta mare, care pot stârni multe emoții intense, dar acestea sunt ale mele. Le-am găsit. Pentru mine, ele vor fi cele mai frumoase acorduri din lume. De azi și până la..întotdeauna.

Nu știu să vorbesc despre cărțile cu adevărat frumoase. Mi-e teamă să nu le stric minunea. Nu știu ce cuvinte aș putea eu să spun încât să nu fie prea mult sau prea puțin. De asta mă bucur teribil că există comparațiile. Nu trebuie să vorbesc despre această minunăție de carte. E de-ajuns să o compar cu o altă minune. Precum acordurile lui Bach. Iar tu vei înțelege, Emma. Tu și toți oamenii frumoși din lumea asta mare, cărora li se pune un nod în gât în fața unor cărți despre care pur și simplu nu se poate vorbi.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *